|
|
|
22 MARTIE 1999
Există la Victor Foca o dorinţă de a înţelege şi de a proiecta dimensiunile sacrului în planul concret al acestor compoziţii, dominate de legi severe, raţionale şi ordonatoare. El se întâlneşte, aici, cu eforturile constructiviştilor din primele decenii ale secolului nostru, cu pictura orfică, cu cei care încercau să aşeze, în discursul pictural, într-o evidentă unitate însemnele sensibilităţii şi ale proceselor mentale. Nu imaginea vizibilă a lucrurilor, nu dublul realităţii observate, ci starea de creaţie, pura afirmare a universului lăuntric în care se reflectă principiile divine - asta voia Malevici, asta voiau constructiviştii ruşi, asta voia Mondrian şi puriştii olandezi.
Cred că în această angajare a resorturilor sale sensibile şi raţionale, în integrarea expresiilor geometrice într-o clară poetică a sacrului constă originalitatea lui Victor Foca în pictura românească de astăzi. După îndelungi experienţe formale şi informale, după parcurgerea diverselor tendinţe deconstructive şi decompozite, demersul său ne oferă plăcerea de a regăsi un spirit pozitiv operând cu elemente abstracte, pe care, însă, le supune unei discipline formale, ce fac transparente structurile unui plan superior transcendent. În singurătăţile sale de la Botoşani, dar străjuit în secret de tutela lui Eminescu şi a atâtor alte prezenţe prestigioase din constelaţia de spirite a locului, artistul a reuşit să se extragă, să se elibereze nu numai de complexele provinciei, ci mai ales de insinuările acestui haos al informalului , al automatismelor şi să propună o nouă formă, un nou discurs plastic in pictura sa. Comunicarea profundă cu inepuizabila lume a poeziei eminesciene este, de multe ori, anunţată de titlurile unor poeme celebre, care dublează propriile titluri de lucrări, amplificându-le semnificaţiile.
Remarcabilă, în tablourile sale, este capacitatea de a analiza valorile percepţiei şi ale sistemului vizual, de a descompune nucleele cromatice în părţile lor componente, de a desface astfel acest ghem de energii, de potenţialităţi, în elementele primare pe care le distribuie cu subtilă ştiinţă în imagine.
După ani întregi de căutări, de cercetări sistematice şi - ne putem da seama - fructuoase, artistul s-a prezentat, în această primăvară, la Bucureşt, cu două expoziţii personale de pictura: mai întâi, la Galeria Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, şi acum, la Casa de Cultură Friedrich Schiller , în chiar luminoasele zile de Paşte.
Lucrările sale, aşezate atât de clar sub semnele ordinii fundamentale, a coerenţei şi complexităţii “MARELUI TOT”, păreau să cheme pentru aceste întâlniri de maturitate, clipa miraculoasă a reînvierii cosmice, a darului unui nou început şi al speranţei.
